Autobuz tractat cu penisul
Un participant la concursul „Strong Men“ din oraşul indonezian Jakarta le-a demonstrat tuturor puterile sale speciale, reuşind să tracteze un autobuz doar cu ajutorul penisului. După cum informează Krone.at, Stone a reuşit să tracteze autobuzul de 8,9 tone pe o distanţa de 50 de metri. La volanul autovehicului s-a aflat o femeie, care s-a convins de ce este în stare un adevărat reprezentant al sexului tare.
26 de hot dog în 12 minute
Americana Juliet Lee, care cântăreşte doar 48 de kilograme, a reuşit performanţa să „înfulece“ 26 de hot dog în doar 12 minute. După cum informează Krone.at, performanţa a avut loc în cadrul „Nathan’s Famous Hot Dog Eating Contest“, organizat în Norfolk, statul american Virginia. Lee, care a fost singura femeie dintre participanţi, şi-a învins clar rivalii, care cântăreau de două ori mai mult decât ea. „Şapte bărbaţi de 90 de kilograme au fost învinşi de o femeie de 48 de kilograme“, a strigat încântat prezentatorul concursului. „Am fost sigur că o să mănânc mai mult ca ea, însă m-am înşelat. A fost incredibil“, a spus Joe Tursi, un american de 162 de kilograme din Virginia Beach, care a ocupat locul doi cu 15 hot dog mâncaţi în acelaşi interval.
Angelina Jolie, dispusă să se împace cu tatăl său
Actriţa Angelina Jolie a făcut un pas către împăcarea cu tatăl său, John Voight, cu care este certată din anul 2002. După cum informează site-ul pipole.net, vedeta filmului „Tomb Raider“ a fost insultată de părintele său în cadrul emisiunii Access Hollywood. John a spus atunci despre fiica sa că este „dezechilibrată“. Din acel moment, cei doi nu şi-au mai vorbit. Acum, actriţa se pare că a revenit la sentimente mai bune. „Sper ca relaţia cu tatăl meu să se îmbunătăţească în viitor. Încercăm să comunicăm“, a spus vedeta într-un interviu acordat publicaţiei Ev