Sunt inteligenţi, frumoşi, plini de viaţă, elevi la licee de prestigiu sau studenţi la facultăţi din centrul universitar craiovean sau din Cluj. Au crescut ca fraţii, nedespărţiţi, în centrele de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj.

Recomandaţi ca adolescenţi de excepţie de reprezentanţii DGASPC Dolj, cei 15 copii, extrem de maturi pentru vârsta lor, au muncit permanent neîmpinşi de la spate de mama sau tata pentru a face ceva în viaţă. Drumul pe care vor să-l urmeze l-au ştiut de mici, au ştiut că singuri trebuie să reuşească, să îşi aleagă o meserie căutată, să poată să-şi întemeieze o familie, să aducă pe lume un copil pe care să nu-l părăsească însă niciodată. Sunt extrem de modeşti, vorbesc cu mare greutate despre viaţa lor. Preferă să nu povestească mare lucru despre părinţi. Şi-au făcut prieteni atât în rândul colegilor de facultate, cât şi din afară, însă au preferat să nu le spună despre situaţia lor, puţine persoane din afara sistemului ştiind că ei sunt „copii instituţionalizaţi“.

Nu au avut niciodată bani de buzunar

Marius, Ştefan, Duţu, Dorina, Gerel sunt doar câţiva din aceşti copii extraordinari care, în ciuda faptului că nu au avut şansa poate niciodată să crească alături de cei care le-au dat viaţă, au ştiut să-şi păstreze echilibrul, să fie ambiţioşi, să înveţe şi să-şi dorească să se situeze peste media tinerilor de vârsta lor. Pentru aceşti adolescenţi, singurii bani de buzunar pe care i-au avut vreodată au fost alocaţiile şi bursele sociale primite de la şcoală. Atât. În rest, cazarmamentul îl primesc, hrana şi cazarea li se asigură în garsonierele din cadrul Direcţiei, având posibilitatea să se autogospodărească. Le este bine acum, însă cei deja studenţi se gândesc cu groază ce se va întâmpla cu ei după absolvirea facultăţii, a masterului sau chiar a doctorat