Calvarul autostrăzii
Teoria băsesciană, de pe vremea când actualul preşedinte era doar ministru al Transporturilor în guvernul CDR, cum că România n-ar avea nevoie de autostrăzi, ci doar de drumuri ...
mai bune, traficul neajungând vreodată la cote care să justifice câte două benzi pe sens, a cam căzut în desuetudine. N-o mai evocă decât actualul ministru, Orban, un „fan” declarat al preşedintelui, atunci când simte nevoia să mai polemizeze cu şeful statului.
Iată că acum suntem la momentul fast în care putem să ne încredem că democraţia a reuşit să facă mai mult decât dictatura în materie de drumuri. Adică să avem mai mulţi kilometri făcuţi după ’89, decât cei făcuţi înainte de ’89, de Ceauşescu. Cu finalizarea tronsonului Bucureşti-Cernavodă al Autostră-zii Soarelui avem 160 de kilome-tri de autostradă nouă pe capul tuturor locuitorilor, cu vreo 40 mai mult decât cei de pe Bucureşti-Piteşti. Începută cam pe când îşi încheia Traian Băsescu mandatul de ministru, autostrada a intrat rapid în obişnuinţa şi în uzul automobiliştilor, oferindu-le şansa de a scurta serios drumul spre mare. În loc de 4-5 ore, cât se făcea în mod obişnuit pe cele două trasee clasice (cel de la Vadul Oii şi cel de la Feteşti), astăzi, dacă mergi bine şi nu e week-end, faci o oră şi ceva până la Cernavodă şi încă una până la Constanţa. Incredibil! Numai că bucuria automobiliştilor durează doar până la întoarcere. Dacă eşti nevoit să revii în Bucureşti sau prin Bucureşti, duminică după-amiază, ai încurcat-o: de la Neptun, Costineşti sau Constanţa, intri rapid în coloana care se formează pe la Valu lui Traian (celălalt, nu ăsta) şi mergi după aia bară la bară, cu opriri dese şi lungi, până la Cernavodă. Duminica trecută recordul a fost de trei ore pentru mai puţin de o sută de kilometri. Record care poate fi oricând îmbunătăţit. Pentru că brava noastră Poliţie Rutieră se mulţum
