Apreciat pentru aroma şi virtuţile sale medicale, teiul este preferat de persoanele care se confruntă cu diverse afecţiuni. Fitoterapeuţii români recomandă să se folosească florile şi Apreciat pentru aroma şi virtuţile sale medicale, teiul este preferat de persoanele care se confruntă cu diverse afecţiuni. Fitoterapeuţii români recomandă să se folosească florile şi frunzele (bracteele) teilor de specie argintie (cu cele mai parfumate flori) sau ale teiului pucios, cea mai răspândită specie din ţara noastră. Cultivat în ţările din zona temperată, îndrăgitul tei este întâlnit în parcuri, grădini, pe marginea străzilor, dar şi în zonele forestiere. Este recomandat ca recoltarea florilor pentru ceai să nu se facă din teii situaţi pe marginea drumurilor deoarece florile sunt toxice din cauza plumbului eliminat de ţevile de eşapament ale maşinilor. De-a lungul timpului, datorită acţiunii sale sedative, sudorifice şi expectorante, ceaiul de tei a fost recomandat în combaterea nervozităţii, a tusei convulsive, în bronşite, amigdalite, epuizare fizică, depresie şi insomnii. Fitoterapeutul Eric Favre consideră că infuzia de tei poate să asigure şi o bună digestie, iar seminţele plantei, macerate în oţet, pot opri sângerările nazale (când se introduc în nări tampoane îmbibate cu această esenţă). Teiul mai este folosit în prepararea lichiorului şi a diverselor produse cosmetice. În tratamentul intern, ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de floare de tei care se infuzează în 200 ml apă clocotită. În funcţie de afecţiune, se consumă două-trei căni pe zi.