Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incă o săptămănă de călduri tropicale

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 iunie 2007 ·

Meteorologii anunţă precipitaţii slabe şi temperaturi de 37°C-38°C n toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie a remis ieri o avertizare cu cod galben, valabilă de măine pănă duminică. In acest interval, in cursul după-amiezelor vremea va fi caniculară in sudul Crişanei, Banat, Oltenia, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei şi local in Dobrogea, unde valorile temperaturii aerului vor atinge şi depăşi frecvent 35°C, pănă la 37°C-38°C. In acelaşi interval de timp, indicele temperatură - umezeală se va situa in jurul pragului critic de 80 in cea mai mare parte a ţării. Starea de disconfort termic se va menţine şi in cursul nopţilor, cănd temperatura aerului nu va cobori sub 20°C, cu deosebire in sudul teritoriului. Este posibil ca valul de căldură să continue şi la inceputul săptămănii următoare.

FOC. Pentru o vară fierbinte nu mai e nevoie să plecaţi la mare, deoarece vineri, la Bucureşti, se va topi asfaltul. Meteorologii au anunţat că vor fi 38°C. Foarte cald va fi şi la munte, acolo unde mai sunt totuşi şanse de averse uşoare, insoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale văntului. Spre sfărşitul săptămănii, la altitudini inalte, de peste 1.800 de metri, e posibil să cadă grindină. Pe Litoral, vremea va fi numai bună pentru plajă. Temperatura apei va avea 24°C.

Ştrandurile, deschise nonstop

Rost de bălăceală pentru bucureşteni! Ingrijorată de căldurile toride cu care ne-am tot luptat in ultima perioadă, municipalitatea a hotărăt că incepănd de aseară ştrandurile şi făntănile arteziene administrate de Primăria Capitalei vor fi deschise nonstop. "Berceni", "Dămboviţa" (Ciurel), "16 Februarie", "Cernica", "Floreasca I", "Băneasa", "Drumul Taberei", "Tineretului", "Griviţa", "Mogoşoaia", "Snagov", "Uverturii", "Tei", "Titan" sunt doar căteva dintre opţiunile pe care le aveţi l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un turist străin a fost grav rănit după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga

Ziare.com acum 24 minute
Un turist străin aflat în vacanță în România s-a accidentat grav după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga. Accidentul a fost anunțat, în ziua de 7 ianuarie 2025, de serviciul Salvamont Prahova, într-o postare pe Facebook. "Un turist st

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum 55 minute
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 8 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°