L-am ales pe Constantin Radulescu-Motru drept pretext de discutie despre cele doua ideologii totalitare ale secolului al XX-lea, fascismul si comunismul, deoarece „cazul“ sau prezinta citeva avantaje. in primul rind, durata vietii lui – s-a nascut in 1868, pe vremea printului Carol, si a murit in 1957, in plina teroare comunista – acopera perioada de cristalizare si in buna parte de „experimentare“ a celor doua ideologii gemene si criminale ce patroneaza Holocaustul si Gulagul;

; apoi, pentru ca filozoful a facut el insusi, cu declarate intentii pedagogice, filozofie politica, scrierile lui politice ocupind cam o treime din opera sa (iar daca luam in calcul si cele opt volume memorialistice postume de Revizuiri si adaugiri, filozofia politica a lui Motru ocupa poate chiar mai mult de jumatate din volumul operei lui). in plus, criticul „politicianismului“ romanesc a facut el insusi politica, schimbind partidele in ritmul in care s-au rotit guvernele si reusind sa fie aproape intotdeauna cu partidul de la putere; trebuie sa precizez ca nu a intrat in nici un partid extremist, ci, ca antiliberal structural, a ales mereu partide conservatoare (cu exceptia fantasmei, nepuse in practica, din 1944, cind s-a visat o clipa la comunisti…). Iar felul in care s-a modificat in timp, de la sfirsitul secolului al XIX-lea si pina in anii 1940-1950, conceptia socio-politica a lui Radulescu-Motru oglindeste enorma presiune pe care istoria europeana si ideologiile revolutionare au exercitat-o asupra oamenilor, smintindu-i.

Putem distinge, in gindirea socio-politica a lui Radulescu-Motru, patru „faze“ sau etape diferite: prima, de la 1900-1910, cind, prin ancheta din Noua revista romana si prin Nationalismul, concepe natiunea pe temeiuri juridice, nu etnice, si pledeaza pentru acordarea de drepturi politice si civile depline pentru evreii din Romania; a doua, d