Sunt un tânăr modern şi din cauza asta mă supără pălăriile lor de fetru purtate ostentativ, ca un însemn al partizanatului paseist. Sunt un tânăr ocupat şi mă enervez ori de câte ori în faţa mea, la un ghişeu, un bătrân cere zeci de explicaţii cu un calm pe care în zilele noastre numai surzenia ţi-l poate da. Sunt un tânăr grăbit şi mă irită fiecare mamaie care plonjează cu o lentoare sinucigaşă în mijlocul şuvoiului de maşini. Sunt tânăr şi semeţia plină de vitalitate a sângelui meu e deranjată de plasele lor, de mustrările lor, de mirosul lor de piele bătrână. Pensionarii mă enervează şi mă întristează căci îmi aduc aminte de viitorul meu implacabil, dar şi de un trecut - fericit, spun ei - inaccesibil mie.

Tanti Anica are şapte decenii şi 155 de centimetri. Are fustă înflorată, batic negru şi 180 de lei noi pensie lunară. Tanti Anica e cetăţean european şi nu e deplasat să-i calculăm pensia în euro, moneda comunităţii al cărei membru este. Rezultă aproape 55 de euro, mai exact 1,8 euro pe zi. La cei 155 de centimetri ai săi, cetăţeanul european Anica primeşte zilnic 0,01 euro pe centimetru. Atât valorează pentru statul român un centimetru din cetăţeanul european Anica: 0,01 euro pe zi. Adică mai nimic.

Mulţi dintre oamenii activi ai României de azi trăiesc poate senzaţii agasante atunci când se vorbeşte despre problemele pensionarilor. Sunt prea mulţi, l-au iubit prea multă vreme pe Iliescu, au prea multă încrederea în stat, trăiesc prea mult. Cu toate acestea, atunci când din mulţimea cenuşie de pălării demodate se desprinde un pensionar, un om care, având un nume, are şi o poveste, redevenim umani. Uităm de nervii de la ghişeu, uităm de mirosul de piele bătrână, uităm, pentru că în faţa noastră nu mai avem o impersonală şi nepopulară categorie socială, ci o dramă, drama bătrânului care locuieşte în România europeană.

Bărbatul alături de care tant