Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorii agricoli îşi culeg roadele

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 iunie 2007 ·

Anul 2007 nu a debutat nici pe departe cu dreptul pentru agricultură. După o iarnă fără zăpadă, lipsa precipitaţiilor şi implicit umiditatea relativ scăzută a aerului, dublată de temperaturile excesiv de ridicate din prima parte a acestui an, şi-au pus amprenta asupra culturilor de grâu, orz, orzoaică şi rapiţă. Suprafaţa calamitată din judeţul Dolj a crescut constant, ajungând în prezent la peste 110.000 de hectare. Dintre acestea, cea mai întinsă suprafaţă este cea cultivată cu grâu - aproape 92.000 de hectare, urmată de cea cu rapiţă (13.754 de hectare), orzoaică (3.150 de hectare) şi orz (2.083 de hectare).

Mai puţin de jumătate din suprafaţa calami-tată este asigurată

În aşteptarea unei hotărâri de guvern prin care judeţul Dolj să fie declarat judeţ calamitat şi prin care să se stabilească suma alocată pe unitatea de hectar (în limita a 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii calamităţii), producătorii care nu şi-au asigurat culturile şi au suprafeţe calamitate nu pot decât să accepte că au mai pierdut un an de muncă. Potrivit legislaţiei în vigoare, în cazul în care judeţul va fi declarat zonă calamitată, vor fi primite despăgubiri doar pentru culturile care au fost asigurate de societăţile de asigurare şi asigurare-reasigurare. „Avem depuse aproximativ 440 de dosare pentru o suprafaţă calamitată asigurată de aproximativ 59.000 de hectare - 42.353 de hectare cu grâu, 13.754 de hectare cu rapiţă, 2.950 de hectare cu orzoaică şi 550 de hectare cu orz“, a declarat Cornel Popa, directorul general al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj. Potrivit informaţiilor primite de la acesta, suprafaţa asigurată este, în cea mai mare parte, deţinută de persoane juridice. Cei mai mulţi dintre proprietarii acestor suprafeţe sunt persoane juridice. Acest lucru se datorează faptului că, în general, firmele sunt mai grij

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 19 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°