Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu, secondati de ministrul de Externe Adrian Cioroianu, participa la lucrarile Consiliului European de Vara de la Bruxelles.
Reuniunea la nivel inalt, la care sunt invitati sefii de stat si de guvern din Uniunea Europeana, are ca tema principala deblocarea impasului in care se afla proiectul de ratificare a Tratatului Constitutional.
Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, principalul subiect de dezbatere al reuniunii la nivel inalt este reforma tratatelor Uniunii, presedintia germana actionand pentru depasirea impasului creat in procesul de ratificare a Tratatului Constitutional si crearea premiselor pentru ca UE sa se aseze pe o noua baza juridica solida inainte de alegerile europene din 2009.
Potrivit unui comunicat al Guvernului Romaniei, acest summit este o reuniune fundamentala pentru viitorul Uniunii Europene, deoarece principala tema pe agenda negocierilor celor 27 de sefi de state si guverne este amendarea Tratatului UE si reforma institutionala a UE.
Premierul Tariceanu a subliniat ca delegatia Romaniei va prezenta la Bruxelles o pozitie care sa reflecte interesul national.
Dezbaterile din Consiliul European asupra noului tratat UE se vor concentra in jurul proiectului de mandat pentru convocarea unei Conferinte Interguvernamentale, pregatit de Presedintia Germana a UE pe baza convorbirilor bilaterale purtate cu toate statele membre.
Obiectivul presedintiei Germane, care a facut din adoptarea noului tratat o prioritate principala a mandatului sau, este sa pregateasca terenul pentru desfasurarea Conferintei Interguvernamentale pana la finalul anului 2007, astfel incat noul tratat sa poata fi adoptat pana in 2009, anul urmatoarelor alegeri parlamentare europene.
Dintre celelalte subiecte aflat