Exista un test invariabil, se zice, dupa care poti recunoaste un antisemit: povesteste foarte des ca are (a avut) prieteni, eventual iubite, de origine evreiasca. In Mein Kampf, Hitler scrie de mai multe ori despre un fost coleg de scoala din Linz, evreu (pe care un australian prea instruit a incercat sa-l identifice cu Wittgenstein), care avea mai tirziu sa-i provoace o serie de consideratii in legatura cu trasaturile iudaismului. Amanuntul ca e ceva in neregula cu faptul de a asocia unui prieten, celor din jurul tau, in general, o origine etnica le scapa de cele mai multe ori acestor oameni.
La conferinta/masa rotunda intitulata Anticomunismul ca obligatie morala, gazduita de Institutul Cultural Roman din Bucuresti (titlul intilnirii pare a-l evoca pe Horia-Roman Patapievici), Dan C. Mihailescu si-a inceput prelegerea vorbind despre prietenul sau, omul pe care-l admira, Zigu Ornea. Evreu. Asumindu-si, surprinzator, un discurs al oprimarii (surprinzator pentru un adversar declarat al discriminarii pozitive), Mihailescu s-a prezentat pe sine ca fiind un om de dreapta caruia i se refuza dreptul la legitimitatea propriei optiuni ideologice, intr-o lume dominata de atitudini ce asociaza dreapta extremismului si privilegiaza relativizarea filosemita de stinga.
La fel de surprinzator, nimeni din sala nu s-a ridicat sa plece. Nimeni nu pare sa fi constatat contradictia in termeni dintre principiul de a admite procentul semnificativ de evrei in partidele comuniste de inceput si disocierea dreptei romanesti interbelice de latura sa extremista, nici macar faptul ca tema dezbaterii viza o atitudine sociala, nu anticomunismul ca experienta personala.
Orice ideologie, oricit de morala, odata impusa ca unica, odata transformata in obligatie, devine dictatura. Deschisa prezentare a lui Tismaneanu despre diferitele forme ale anticomunismului, inclus
