Nora IUGA
Sapunul lui Leopold Bloom, Editia a II-a
Editura Polirom, Colectia „Fiction Ltd.“, Iasi, 2007, 320 p.
Despre Sapunul lui Leopold Bloom nu s-a scris foarte mult, si adesea m-am intrebat de ce. Nora Iuga este o scriitoare deja recunoscuta, legitimata, mai mult decit confirmata si nu in ultimul rind, foarte iubita. in plus, o mare traducatoare de limba germana, careia ii datoram multe traduceri extraordinare ale unor autori contemporani, care altfel poate ar fi ajuns mult mai greu in spatiul cultural romanesc (ii amintesc doar pe Oskar Pastior si pe „imposibila“ Elfriede Jelineck). M-am gindit uneori ca la mijloc e simpla teama de abordare a prozei unei mari poete, conform prejudecatii ca un scriitor nu poate fi si poet si prozator, desi doar citeva nume din literatura romana ar fi de ajuns sa infirme aceasta idee. Eu am citit romanul mai demult, apoi l-am recitit cind a trebuit sa-i fac o corectura si am stat foarte mult pe text. Acum l-am citit a treia oara si pot sa spun ca textul mi-a facut in continuare placere, dar nu ca un text literar canonic, nu ca un roman despre care sa spui la sfirsit ca e grozav. Mi se pare si acum, ca si atunci, o carte fragila, asa cum era si scriitoarea atunci cind l-a inceput. Pentru ca in acest text ceea ce domina este, ca si in poezia Norei Iuga, latura biografica si confesiva.
Ea se afla atunci intre doua lumi, traind o existenta schizoida (traind simultan in interior, in apartamentul ei minuscul din cenusiul si crudul Comarnic, si in exterior – vecinii de palier cu care e fortata sa comunice, existind pe de o parte intr-un sistem totalitar, opresiv, intr-un social agresiv si unde ea nu-si are locul si, pe de alta parte, in lumea ei fictionala, scrisul cu tot ce implica acesta, si totodata impartita intre trecut si prezent). Astfel, cartea e o izbucnire, un pot in care Nora Iuga toarna
