O tabara privata organizata, se pare, de Outward Bound Romania in zona statiunii Sovata fara autorizatii legale a fost descoperita de autoritati dupa ce mai multe persoane au fost internate in spital cu diagnosticul toxiinfectie alimentara. "Este vorba despre o tabara de copii privata care, din punctul nostru de vedere functioneaza ilegal. In cursul anului trecut, vara, am retras autorizatia sanitara de functionare a acestei tabere, iar anul acesta au redeschis-o fara sa ne anunte si fara sa solicite eliberarea acestei autorizatii. Avem la ora actuala 10 cazuri, este vorba de doua profesoare si opt copii. Unii sunt deja internati la Clinica de Boli Infectioase nr. 2 din Targu-Mures, iar unii sunt transportati de la Sovata la Targu-Mures", a declarat ieri seful ASP Mures, dr. Silviu Morariu. Autoritatile nu cunosc sursa declansarii toxiinfectiilor alimentare. Silviu Morariu spune totodata ca in afara cazurilor diagnosticate, ar putea sa apara si altele. "Primele manifestari au aparut in cursul serii si al noptii de ieri (marti – n.r.), au fost transportati la Targu-Mures, iar o parte din parinti si-au luat copiii si i-au dus acasa, e vorba de vreo 3-4 copii din regiunea Sighisoara pe care incercam sa ii identificam si sa vedem care este starea lor de sanatate", a explicat seful ASP Mures, care afirma ca organizatorii taberei risca sanctiuni penale.
Autoritatile sanitare din judetul Mures au anuntat ca, la cina, o parte dintre cei aflati in tabara, mai ales fetele, au refuzat sa manance meniul cu mazare si chiftele pe motiv ca avea un sos prea gras si au preferat papricasul ramas de la pranz. Copiii si profesorii care au mancat chiftele cu mazare s-au imbolnavit, iar cei care au mancat papricas nu au avut probleme de sanatate. In tabara se aflau 31 de copii si doua insotitoare, cadre didactice. O tabara privata organizata, se pare, de Outward Bound Romania in zon