- Diverse - nr. 119 / 21 Iunie, 2007 O fila neagra din Istoria Romanilor este perioada colectivizarii fortate (1948-1960), timp in care regimul socialist (comunist), din ura, a comis crime bestiale impotriva a 11 mureseni (romani si maghiari), ucigandu-i cu mare cruzime si in mod barbar. Cu durere in suflete, cu jale, tristete si amaraciune incercam sa publicam, prin intermediul cotidianului "Cuvantul liber", scurte biografii ale acestor oameni, martiri ai neamului romanesc, care au fost impuscati mortal prin lanuri de porumb, prin gradini, pe camp, la marginea localitatii. Acesti martiri nu au avut parte nici de un mormant, nici de plansul clopotelor, nici al familiei si nici al consatenilor. Tocmai de aceea incercam, cu tristete, sa amintim cateva date din viata lor. Martirul Remus Brustur (unul dintre victime), taran roman de o rara omenie, s-a nascut in 25 iunie 1883, in localitatea Lechinta de Mures, suburbie a orasului Iernut, invalid din Primul Razboi Mondial. A avut 4 copii: Lucretia, Maria, Ana si Remus, toti astazi decedati. Satenii din Lechinta de Mures l-au ales pe Remus Brustur, pe baza de credentional, delegat la Marea Adunare Nationala de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, care a votat, impreuna cu cei 1.228 de imputerniciti, Unirea Transilvaniei cu Romania, fara conditii. In perioada Epopeei de pe Mures (5 septembrie - 10 octombrie 1944), impreuna cu satenii, s-a refugiat in Campia Transilvaniei, pentru a scapa de parjolul teroarei horthyste de la Oarba de Mures, unde au pierit in lupte peste 11.000 de ostasi romani (morti, raniti si disparuti). Dupa razboi, in anii 1946-1947, ani de cumplita seceta si foamete, a primit in casa sa trei copii sarmani si flamanzi din Moldova. La 11 august 1949, Remus Brustur a fost ridicat de la locuinta sa, de catre ofiteri de securitate din Ludus, pe la ora 4.30, si dus la marginea satului Capusu de Campie, comuna