Nu stiu altii cum sint, dar eu nu prea functionez pe caldurile astea. De unde idei pentru articole, idei pentru romanele pe care le tot planuiesc si le tot amin...? Gindurile se lichefiaza si curg, topindu-se unele intr-altele, intr-o pasta care mai mult minjeste coala alba a word-ului sau a writer-ului din OpenOffice mai nou (ca sa n-avem vorbe pirateresti).
Se spune ca vara e un anotimp mort pentru piata de carte, Editurile incearca mai mult sa-si sporeasca vinzarile din titlurile deja tiparite decit sa scoata pe piata altele noi.
Vara e atunci cind „nu e momentul“, vara e anotimpul in care poti rata carti sau autori daca le (ii) arunci pe piata.
Numai ca sefistii, amatorii de carte F&F, sint un public atipic. Ei isi impart doar viata in anotimpuri, nu si „timpul lecturii“. Pentru ca – nu? – si pe plaja se citeste, iar unii (destui?) dintre cititorii de F&F sint foarte exclusivisti si citesc numai F&F. Iar acestia, indivizi la curent cu tot ce apare, la noi sau aiurea, vor carti, carti, carti. Noi, si daca se poate noi si pe plan mondial. Sau, ma rog, sint de acord cu citeva luni intirziere fata de editiile originale. De aceea ii vedem scriindu-si pe blog-uri bucuria atunci cind o editura romaneasca iese pe piata cu o carte noua, o carte care apare in anul in care a aparut si editia originala sau macar la citeva luni dupa ce aceasta a luat nu stiu ce premiu important. Exemplu notoriu: Aer de Geoff Ryman, aparut la noi la inceputul toamnei 2006, la citeva luni dupa ce a cistigat Premiul „Arthur C. Clarke“ 2006 (mai cistigase Sunburst si British Science Fiction in 2005, James Tiptree Jr. 2006).
Nu stiu daca editurile noastre vor scoate ceva nou in aceasta vara, stiu doar ca vom avea cit de curind volumul al doilea din Steaua Pandorei de Peter F. Hamilton (primul volum a fost lansat pe piata la Bookfest), a treia carte din seria