Ipoteza de lucru pe care se intemeiaza aceasta analiza este existenta unui transfer de semnificatii intre denigratorii Holocaustului si denigratorii monstruozitatilor comunismului. Din ratiuni de spatiu si pentru a concentra argumentatia, exemplele pe care le folosesc sint preluate din dialogul public pe marginea Raportului Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste condus de Vladimir Tismaneanu (in continuare Raportul), asa cum au aparut in presa momentului, iar termenul de comparatie pentru reactiile fata de problema Holocaustului este reactia fata de Raportul final al Comisiei Internationale asupra Holocaustului in Romania (Raportul final) – cu trimitere directa la analiza lui William Totok privind receptarea Raportului „Comisiei Wiesel“.

in sens teoretic pornesc de la acceptarea argumentelor conform carora o comparatie intre Holocaust si Gulagul comunist trebuie pusa sub semnul indoielii atita timp cit se discuta din punctul de vedere al implicatiilor istorice sau al efectelor acestora. Cred insa ca, din perspectiva discursului public, pot fi identificate o serie de legaturi la nivelul mecanismelor simbolice ce actioneaza, relevanta fiind chiar dinamica persuasiva si propagandistica. Obiectivul principal nu este, asadar, demonstrarea faptului ca evenimentele ar fi comparabile, ci ca tipurile de discurs se intrepatrund, in principal prin aceea ca argumentele si modalitatile prin care este descrisa problematica Holocaustului se morfeaza in prezentarile asupra intelegerii comunismului.

Integrind observatia conform careia comparatiile relativizatoare si minimalizatoare intre cele doua fenomene nu servesc intelegerii lor, abordarea de fata doreste sa descrie „compatibilitatea“ metodelor de alterare a lor. Evident, cele doua experiente nu sint comparabile, nazismul punind in miscare o ideologie a urii rasiale, iar comunismul una