Mesajul a fost trimis. Multumesc!

38 de bilete pentru 5.000 de salariaţi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 iunie 2007 ·

OLT. 5.000 de angajaţi din sistemul sanitar şi sistemul de protecţie socială vor beneficia în iunie de doar 32 de bilete la mare şi şase bilete la munte. Povestea din anii trecuţi se repetă, salariaţii din sectorul bugetar aşteptând un an biletele de odihnă subvenţionate de stat, pentru ca în vară să afle că oferta e, de fapt, o mare bătaie de joc. Cele care, în sfârşit, ajung în judeţe se repartizează târziu, liderii de sindicat ferindu-se să le mai prezinte membrilor bilete cu data de plecare peste o zi - două, din teama că nu vor fi valorificate. Deşi situaţia a fost pe aproape şi în acest an, liderii fiind convocaţi la negocieri de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială cu întârziere, biletele au ajuns în cele din urmă la solicitanţi, numai că în număr extrem de mic. Liderul sindicatului SANITAS, Roxana Dragomir, a declarat că din cele 38 de bilete repartizate pentru domeniile sanitar şi protecţie socială vor ajunge la asistenţi doar 28, restul fiind revendicate de sindicatele care îi reprezintă pe asistenţii sociali, asistenţii maternali etc. „Este bătaie de joc. Mai bine nu ni le dădeau, pentru că nu ştiu cum să împart 38 de bilete la peste 5.000 de oameni. Avem numai noi 100 de solicitări pentru iunie şi 600 în tot sezonul“, a declarat Roxana Dragomir.

Astăzi va fi o nouă rundă de negocieri, pentru repartizarea biletelor pentru iulie şi august, însă e greu de crezut că oferta va fi mult mai generoasă. În acest an, nici preţul nu este cel sperat de bugetari, contribuţia personală a salariatului putând ajunge şi chiar depăşi cinci milioane de lei vechi, uneori fiind peste ofertele SIND prezentate sindicaliştilor (bilete mai scumpe, dar condiţii mai bune de cazare). Perioada de cazare este de zece zile. OLT. 5.000 de angajaţi din sistemul sanitar şi sistemul de protecţie socială vor beneficia în iunie de doar 32 de bilete la mare şi şase bilete la munte. Pov

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 10 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum 21 minute
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 12 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 10 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°