Munaf se judeca in SUA. Mohamed Munaf, detinut de autoritatile americane in Irak si condamnat la moarte de un tribunal irakian, a sesizat Curtea Suprema de Justitie a Statelor Unite. Instanta urmeaza sa anunte in toamna daca accepta noul recurs. Munaf, in varsta de 53 de ani, de origine irakiana, a fost ghid pentru trei jurnalisti romani rapiti la Bagdad, in 2005.
(C.T.)
Valea Oltului blocata. Traficul rutier pe Valea Oltului a fost blocat ieri mai bine de trei ore din cauza unui accident rutier in care au fost implicate trei TIR-uri. Accidentul a avut loc in jurul orei 06.00, in dreptul localitatii Boita. Potrivit martorilor, soferul unuia dintre TIR-urile implicate a pierdut controlul volanului dupa ce a intrat cu viteza prea mare intr-o curba.
(M.B.)
Remes se razboieste cu un fost subaltern. Fostul director general al Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF) Luigi Berghes a declarat ca a depus o plangere penala impotriva ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remes. "Am sesizat deturnari de sume uriase, de sute de miliarde lei vechi din Ministerul Agriculturii, prin incredintare directa, fara licitatie, a unor contracte, in dispretul legii", a spus fostul director SNIF.
(M.B.)
Botulism de la o conserva stricata. La Spitalul de Urgente din Iasi a fost adus ieri, in stare grava, un barbat de 39 de ani din Darabani, judetul Botosani, cu simptome de botulism. Acesta consumase o conserva preparata in casa acum jumatate de an, dar care nu fusese pastrata in conditii corespunzatoare.
(S.C.)
S-a inecat in Jiu. Un baiat de sapte ani din Craiova a murit, ieri, inecat in Jiu. Florin Curtea se afla impreuna cu tatal sau la scaldat. "Mi-a murit copilul sub priviri, dar nu l-am putut salva. Era pe mal si dintr-o data l-am auzit tipand", povesteste printre lacrimi tatal copilul decedat.
(M.B.)