Le Magazine littéraire da recent un raspuns interesant la intrebare, indicindu-l pe Julien Gracq, pe care-l califica drept „ultimul clasic“. Acest termen de „clasic“ merita sa fie examinat mai indeaproape. Prin ce e clasic Julien Gracq? El a acordat un interviu in exclusivitate pentru Magazine littéraire, e extraordinar sa constati ca acest om, ajuns la venerabila virsta de 97 de ani, si-a pastrat intacte inteligenta si finetea.

Gracq marturiseste, in interviu, faptul ca lecturile sale din Sartre si Gide i-au dat mereu impresia ca cei doi giganti ai literaturii aveau in minte o biblioteca deja „triata“. isi mai aminteste ca lecturile sale de adolescent cuprindeau atit L’Almanach Vermot, cit si scrierile lui Jules Verne. Pentru el, Jules Verne nu era atit un scriitor, cit o sursa de cunostinte stiintifice. Pe scurt, Julien Gracq si-a facut o biblioteca proprie, plecind nu de la canoane culturale stabilite, ci de la gusturi personale, de la inclinatia sa catre visare, de la pasiunea pentru geografie. in rest, stim ca Gracq a fost vreme indelungata profesor de geografie, inainte de a fi un tovaras de drum al grupului suprarealist. Ce personaj uimitor, discret, cu aerul unui mic functionar, dar ascunzind de fapt atita frenezie! Cind am vrut sa recitesc citeva pagini din Le Rivage des Syrtes1, am fost surprins sa vad pina la ce punct Gracq isi punea la incercare imaginatia in serviciul unui subiect cu totul exterior istoriei: tema romanului Le Rivage des Syrtes se construieste in jurul unui tinar trimis in misiune intr-un capat de lume, acolo unde Orientul se intilneste cu Occidentul. Un soi de Bosfor imaginar, un teatru de lagune moarte, de vechi palate pustii.

E acolo ceva fascinant, care mi-a adus aminte de paginile recente scrise de Orhan Pamuk, scriitorul turc laureat al Premiului Nobel in 2006. La Pamuk vedem bine ca dragostea lui pentru I