Stimată doamnă Doina Pologea-Berceanu, sunt mângâiată de gestul dumneavoastră de a-mi trimite câteva rânduri şi două din volumele lui Patrel Berceanu. N-aţi avut puterea, cum spuneţi, să-mi scrieţi mai repede, şi poate că nici n-aţi fi făcut-o încă, dacă n-ar fi fost întrebarea colegului Nicolae Coande, cu care m-am văzut la Târgul de Carte. O întrebare firească, pentru dumneavoastră, de ce atâta sfială în a ne trimite unii altora semne de viaţă din când în când? Prilej de a-l evoca pe Patrel, la un an de la plecarea lui dintre noi. "România literară nu a anunţat în vreun fel, nici prietenii nu au făcut-o, nici eu..." - spuneţi mai departe în scrisoare şi continuaţi - "Acum, la un an de la plecarea lui am căpătat puţină linişte în suflet şi-mi spun că ar fi trebuit să fac mai mult pentru memoria lui. Cu sprijinul Mitropoliei Olteniei am alcătuit şi dat la lumină această carte pentru copii, iar Primăria Craiovei m-a ajutat să-i public şi o carte de eseuri teatrale..." Atât de pe neaşteptate şi atât de devreme s-a retras, cu poezia pe buze şi în inimă, moartea lui grăbindu-se să-l treacă dincolo şi pe Patrel, printre sutele şi sutele de colegi de toate vârstele, din toate generaţiile, în răstimpul tulburător de după evenimentele din decembrie. în liniştea unei biserici, să le ducem numele în gândul care se va înfăşura pe un fir de lumânare, să ne rugăm pentru ei, pentru pacea lor, pentru cărţile lor, pe care n-au mai apucat să le scrie, pentru amintirea lor frumoasă, pentru primejdiile prin care au trecut, pentru începutul lor şi pentru sfârşitul, care rămâne o taină... în vremea Amfiteatrului, începând din 1974, debutam lunar câte un tânăr poet-student, pe o pagină întreagă, cu portret şi prezentare, şi o făceam cu credinţa şi dezinvoltura propriei tinereţi, aşteptându-i apoi la prima lor carte, comentându-le colegial debutul, apoi la cea de a doua, la rubrica Debutul