Ploua putrezicios la inceputul acestei veri belalii si ciufute. Cerul s-a pitulat temator indaratul caierelor de nori, grosi si fumurii, din care picura nu doar stropi de apa, ci si o imensa tristete. Grea si inevitabila, sacaitoare si intratabila. Pe tabla spuzita de rugina a ferestrei, picaturile cad rapaitoare, lacome sa inghita linistea parelnic netulburata a stapanei casei in care ma aflu in vizita. Dupa o vreme, rafalele slabesc in intensitate, obosite de atata furie, si se transforma in broboane lichide, limpezi si rare, batand in geamurile murdare scurgerea clipelor. Un pendul necrutator, ca o clepsidra, in a carei parte superioara se zbat, de-a valma, corpuri zvelte si descarnate, traumatizate de frica prelingerii in recipientul de jos. Tabloul are un tragism nemaivazut, incarcat de tensiunea trairilor extreme ale bietelor personaje, caci, ajunse in orificiul care separa viata de moarte, trupurile se prefac dintr-o data in pulbere fina.

Batrana din fata mea e sarita de nouazeci de ani, dar nu pare. E inca dreapta, cocheta si lucida. Suparator de lucida. Privirea e semeata, licarul din ochii negri nu i s-a stins, si te fixeaza superior de sub sprancenele desenate cu pedanterie. Se misca usor, cu o vioiciune neinchipuita, starnind in mers rotocoale discrete de lavanda. Rujul buzelor ii da un aer de prospetime aristocratica, senzatie intarita si de gesturile elegante, invatate din manualele de bune maniere. Candva, femeia aceasta, subtire si fragila, a zdrobit inimi puternice, a facut multi barbati sa suspine nemangaiati in iubirea lor neimpartasita. A trait intens, se vede!, fericita ca moartea n-o privea si n-o includea in planurile ei meschine. A trait si a sperat sa-si implineasca destinul de femeie si mama, pricopsindu-se, in cele din urma, cu o singuratate cavernoasa.

Cu fiecare aniversare, simtea ca norocul o rasfata, ca ii daruieste bucu