- Cultural - nr. 120 / 22 Iunie, 2007 Sa luam in discutie un verb cu frecventa ridicata, prezent in multe formulari, avand si derivate.
A vrea, a fi hotarat, a fi decis sa…; a avea de gand sa…, a voi, a intentiona.
Conjugarea verbului: vreau, vrei, vrea, sa vrea, vrem, vreti, vor; vrui, vrusi, vru, vrand, vrut etc.
Cat vrei, destul, peste masura: "De imbunatatiri rele, cat vrei suntem satui"
(Gr. Alexandrescu)
Vrand-nevrand, mai mult de sila decat de bunavoie; de voie, de nevoie. Sinonima este expresia latineasca: volens-nolens.
Vrei nu vrei, de voie, de nevoie; fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie sa indeplineasca ceva impotriva vointei sale. Vrea (sau va) sa zica, inseamna, are semnificatia de…; asadar, deci.
Ce vrea (sau va) sa zica asta?, ce inseamna, ce rost are?
Cum (sau ce) va vrea, orice.
Alte sensuri ale lui a vrea: a pretinde, a cere, a astepta ceva de la cineva; a dori, a pofti, a-i placea ceva sau cineva.
A face tot ce vrea din (sau cu) cineva, a avea mare influenta asupra cuiva.
Sensurile sunt inca multe. Sa ne referim si la substantivul vruta, plural vrute, vointa, vrere, vrute si nevrute, vorbe goale, nimicuri, fleacuri, palavre, minciuni. "Mai stiu eu pe cine sa cred? Ca oamenii vorbesc vrute si nevrute" (I. Creanga). Pe vrute, pe nevrute, indiferent daca doreste sau nu, vrand-nevrand.
Un alt derivat este substantivul vrere, plural vreri, faptul de a vrea; vointa; hotarare, decizie; dorinta, pofta, placere; intentie, scop.
Locutiunea: fara (de) vrere, involuntar.
Cum obisnuim, raportam faptele de limba la "sfantul ghiersului romanesc", cum il numeste Tudor Arghezi pe olimpianul M. Eminescu.
In opera acestuia, a vrea, in concurenta cu a voi si in forma vre, are o frecventa abundenta.
