Guvernul rus a dat indicatiile de rigoare privind livrarile de vinuri moldovenesti pe piata ruseasca, a declarat presedintele Rusiei, Vladimir Putin, in cadrul unei intalniri cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin, care efectueaza, astazi, o vizita la Moscova, relateaza BASA-press, preluata de Mediafax.
Voronin declarase anterior ca partea moldoveneasca a indeplinit toate cerintele autoritatilor ruse din domeniul sigurantei alimentare, dar pana in prezent nu a fost implementat acordul incheiat cu Putin in noiembrie 2006, privind reluarea exporturilor de vin.
"Dupa cum stiti, au fost facuti primii pasi privind deblocarea colaborarii pe unele domenii din agricultura, precum reluarea importurilor de carne si produse vegetale", a declarat Putin, citat de presa rusa.
Presedintele rus a apreciat ca, "in general, relatiile economice dintre cele doua state nu se dezvolta rau". Incepand din 2005, a fost consemnata o crestere a schimburilor comerciale cu 99 %, care in prezent se ridica la aproape un miliard de dolari.
La randul sau, Vladimir Voronin s-a declarat multumit de solutionarea problemei legate de livrarile de gaze naturale, mentionand ca a fost semnat un contract cu durata de cinci ani, iar platile se fac la timp.
"In ultimul an au fost inlaturate, practic, toate barierele in relatiile bilaterale", a precizat el. Presedintele moldovean a adaugat ca urmeaza sa fie discutate subiecte de ordin politic, printre care si diferendul transnistrean. Guvernul rus a dat indicatiile de rigoare privind livrarile de vinuri moldovenesti pe piata ruseasca, a declarat presedintele Rusiei, Vladimir Putin, in cadrul unei intalniri cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin, care efectueaza, astazi, o vizita la Moscova, relateaza BASA-press, preluata de Mediafax.
Voronin declarase anterior ca partea moldoveneasca a