De cand stramosii nostri, Adam si Eva, au fost izgoniti din Rai, ne paste incontinuu pacatul tentatiei de a fi "mai cu mot". De a ne da importanti atunci cand nu suntem, de a face rau semenilor din te miri ce sentimente subterane, straine fiintei in care Creatorul a pus, la inceputuri, perfectiunea.
Si totusi, ne-am indumnezeit... Asa ne spune istoria. Iar pentru un bun crestin, cele zece porunci dumnezeiesti sunt clare. Poate pentru ca a auzit de ele din pruncie, si tot de atunci dascalii lui l-au facut sa inteleaga ca fara ele viata nu este viata, ci haos, iar lumea poate usor s-o ia razna. Ceea ce s-a si intamplat si continua sa ia proportii ingrijoratoare, chiar daca ne facem ca nu vedem sau nu auzim. Si asta in pofida faptului ca fata lumii este alta si mereu alta: fie stralucind de frumusetea iubirii de Dumnezeu, fie ponosita de neputinta, de inadaptare si mizerie sau imbibata in deliciile vanitatii, ale dorintei de stapanire, de inavutire; ale decaderii morale.
Ce mai incolo si-ncoace, nu puteam ramane in stadiul primitiv. Am evoluat. Ne-au crescut pretentiile. Si asteptarile. De bunastare, nu mai vorbim! Se vede ca veacurile nu au stat degeaba.
Surprinzator pentru lumea crestina - credinciosi, simpli observatori sau specialisti - secolul XX si, iata, inceputul mileniului III au intrecut orice previziune... in materie de supunere intru credinta. Suntem aproape de Iad, ba unii dintre noi chiar au coborat demult in grotele pierzaniei. Pentru ca - stim cu totii ! - civilizatia vine cu multe adaosuri, care ne mai inmiresmeaza viata, dar si cu incalculabile dezavantaje. Cu nervi, agitatie, insatisfactii. Cu tumult creator si cu lenevie cat cuprinde. Unde am "uitat" cele zece porunci? Le-am pus la pastrare pentru vremuri grele?! Se poate!
Spre a ne reaminti, parca, de speranta intr-o lume mai buna, Sfantul Scaun a "lansat", de curand, dupa mo
