Melatonin

bărbatul meu e copil

umezeşte la nesfârşit greaţa

sentimentelor noastre

el e copilul

din care fluturii îşi ridică stăvilar

e lăcusta care îşi pierde corpul

în agitaţie

bărbat cu creneluri

care mărunţeşte viaţa

fără membrane

bărbatul meu e copil.

în uterul soare

înflorim în menghină

**

îi aud pe locatarii casei de alături

şi picioarele lor pe rogojini. în spatele uşii în casa în care mă las presat ca o tăietură de ziar toxică în anticamere nu găsesc nimic intim îmi aştern propriile murdării fieste unde prietenii lipsesc. cu ei petrec pe un cer în piele roşie cu ei stau lungit exult prin pupile masculine în sepia mă hrănesc îmi umplu iubitul mă baricadez avem vedere direct în ochiul celuilalt în insectarul morţii Plug in nu aştept nimic lucrurile mi se dăruiesc în fiecare clipă în care vreau suntem isterici. tot ce ne resistă e torsionarea spaţiu pentru crize. RUE 302 avem timp de linişte. îmi port decadenţa ca pe o copertină care alunecă peste liniile de tensiune în fiecare primăvară un răpăit de lăcustă ne ajută să ne regăsim tu care nu iei niciodată durerea nici nu mă poţi face să rămân. corpul tău în savoarea cărnii mele. lasă-mă să nu văd. disperaţi în mers corpuri sparte al tău pe pauză un stress în care nu avem nimic de făcut suntem în fiecare bărbat avem iz. avem mirosul capcanelor în care intră himenoptere tinere Serpentine azi noapte am adormit fără cearşaful sub care ne-am acoperit unul pe altul ca pe morţi mi-a fost teamă am sunat primul comis voiajor i-am arătat trupul sub care zăceau florile înfipte în piele rânjetul copiilor cu sexul pătat după ofilire: vântul care bătea dintr-o parte tu ieşit la mal laolaltă cu animalele care zvâcnesc în herghelii //m-am oprit de prea multe ori î