Delegatia Permanenta a PLD a adotat, astazi, o rezolutie in opt puncte, document prezentat de presedintele partidului, Theodor Stolojan, care, printre altele, acuza Guvernul Tariceanu 2 de incompetenta in gestionarea integrarii europene a tarii, informeaza Rompres. Rezolutia face apel la partide si la societatea civila sa initieze o dezbatere pentru reconstructia institutionala a Romaniei, prin modificarea Constitutiei, cu obiectivul final al fondarii unei "Noi Republici".
Presedintele PLD Theodor Stolojan a declarat, la finalul Delegatiei Permanente, ca rezolutia liberal-democrata vine ca un raspuns la falimentul arhitecturii institutionale a Romaniei si la lipsa de interes manifestata de Guvern privind organizarea de dezbateri pe problemele de actualitate ale UE.
Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a fundamentat adoptarea rezolutiei, printre altele, prin faptul ca Executivul condus de premierul Tariceanu a manifestat "lipsa de interes" pentru impulsionarea participarii Romaniei la dezbaterile de actualitate ale Uniunii Europene, desi tara noastra este de sase luni membru al UE. Stolojan a sustinut, de asemenea, ca Executivul nu a facut nici o campanie de informare privind fondurile alocate de UE.
Presedintele Consiliului Reprezentantilor Nationali al PLD, Valeriu Stoica, a explicat ca rezolutia sustine formarea Uniunii pentru o Noua Republica, ceea ce ar echivala cu un nou regim politic asupra caruia trebuie sa se pronunte cetatenii.
"Actuala organizare institutionala nu sustine interesele cetatenilor. Este nevoie de o noua Constitutie care sa clarifice daca optam pentru o republica parlamentara, prezidentiala sau prezidentiala consolidata", a afirmat Valeriu Stoica.
"Uniunea pentru o Noua Republica este o alianta a cetatenilor Romaniei si a fortelor politice pentru o miscare menita sa duca la un nou c