În ultimii ani ai regimului comunist, profesor fiind la Odorheiu Secuiesc, aşteptam cu sufletul la gură să se facă ora şapte seara. Ascultam la Europa Liberă ştirile de la ora 19.00, apoi, pe acordurile sfâşietoare ale Rapsodiei lui Enescu, începea Actualitatea Românească, cea mai populară emisiune a postului. În funcţie de problematica zilei, la microfonul emisiunii se succedau Şerban Orescu (un analist economic foarte riguros, cu un aer de tehnocrat), Emil Hurezeanu (peste ale cărui analize ultraraţionale, impecabil argumentate, era mereu presărată o pulbere de ironie), Gelu Ionescu (sobru, tehnic în abordarea problemelor legate de învăţământ şi de cultură), ba chiar şi celebrii Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu (aristocratici, superiori, a căror retorică întotdeauna gravă impunea respect). Moderatorul emisiunii, Neculai Constantin Munteanu făcea însă toţi banii. Introducerile sale mustind de umor la limita corozivului (şi, uneori, dincolo de ea) smulgeau hohote de râs. Cinismul său dezlănţuit la adresa "geniului Carpaţilor" şi a "savantei", sarcasmul fiecărei fraze rostite, discursul liber, la limita bancului, îl transformaseră pe Neculai Constantin Munteanu în exponentul gândirii fiecărui român. Fiecare vorbă rostită de Neculai Constantin Munteanu în emisiune, micile comentarii care făceau trecerea de la un invitat la altul, erau ascultate cu nesaţ şi comentate a doua zi în hazul general. Iar salutul său de la sfârşitul emisiunii "S'auzim numai de bine, al domneavoastră Neculai Constantin Munteanu" era ca o promisiune optimistă pentru ziua de mâine. L-am simţit pe Neculai Constantin Munteanu în ultimii ani ai comunismului ca pe "mon semblable, mon frere". Mă identificam cu gândirea şi chiar cu retorica sa, iar în momentele de depresie, memorabilele sale caracterizări şi, mai ales, starea de spirit pe care o degaja reuşeau să-mi readucă zâmbetul pe buze. Cre