Se poate face constatarea ca s-a constituit un fel de limba de lemn a poeziei de azi, pe care o folosesc cu incredere nenumarati autori.
In afara de cartile proaste, pline de caraghioslacuri, pe care le prezint la aceasta rubrica, apar multe altele, cateva zeci pe saptamana, care nu sunt nici bune, nici proaste si despre care nu simt nici o dorinta sa scriu, pentru ca as deveni plictisitor. Mediocritatea le confera un fel de imunitate. Ele nu inspira respect, nu trezesc pasiuni, dar nici nu provoaca ilaritate. Apar pur si simplu, raman necitite si nu vor interesa niciodata pe nimeni. Unele dintre ele, apartinand unor autori influenti, sunt aduse artificial in prim-plan, dar numai pentru scurt timp. Trecerea anilor le asaza, lent dar sigur, la locul lor (asa cum ajunge inevitabil inapoi pe fundul apei malul ridicat temporar la suprafata de zbaterea unui peste).
Daca este vorba de carti de versuri, se poate face constatarea ca s-a constituit un fel de limba de lemn a poeziei de azi, pe care o folosesc cu incredere nenumarati autori. Fiecare poem este o secventa dintr-un monolog interminabil in care se amesteca referiri la proza vietii de fiecare zi cu tentative, vagi, de sugerare a unui sens mai inalt al existentei. Mai sunt folosite, ca ingrediente, jocurile de cuvinte (neinspirate), trimiterile la cartile altor autori (si ei mediocri), preluarea structurii sms-urilor si e-mail-urilor, folosirea ostentativa, cu un sarcasm propriu adolescentilor razvratiti impotriva parintilor, a unor cuvinte licentioase. Drept urmare, multe dintre cartile de versuri nu se deosebesc intre ele. Daca am lua poeme dintr-una si le-am insera in alta, nimeni n-ar observa schimbarea. Poate nici autorii lor...
In perimetrul prozei predomina cartile scrise de autori care cred in enuntul melodramatic "Viata mea e un roman". Limba de lemn a poeziei este evoluata in rap
