Salonul anual al artistilor are deja o impresionanta traditie intre formele spectaculare cele mai agreate de publicul iubitor de frumos. Descoperirea sticlei a fost cel putin la fel de importanta ca si cea a hartiei sau a busolei. In indelungata civilizatie a ochiului, acest material a patruns ca o realitate esentiala si miraculoasa.
Calitatile ei de a se mladia sub obladuirea focului, aptitudinea ei de a incorpora lumina si de a atata inchipuirea pana la inaltimea zborului in transparent-fluidele orizonturi ale cerului si marii chemau parca iscusinta artistului. Un fel de inocenta si irepresibila nevoie a omului de a se juca cu materia incandescenta a luminii concentrata in pulberea lichefiata a nisipurilor cuartifere, iata ce intelesuri deslusim si astazi in expozitia de la Simeza a artistilor sticlari.
In aceasta editie a Salonului sticlei s-a urmarit un parcurs expozitional mai aerisit, dar mai puternic marcat de individualitatile stilistice prezente in proiect si de ingeniozitatea si expresivitatea plastica intrinseca a obiectelor expuse. Sunt 28 de autori, majoritatea nume consacrate ale genului, cu o reprezentare mai putin relevanta a anvergurii nationale, pe care un astfel de eveniment o presupune. Asa incat impresia dominanta este aceea a unei expozitii "de casa" a bucurestenilor, la care s-au raliat si cativa "obisnuiti ai casei", care de regula isi desfac marfa prin galeriile din Capitala. Ma gandesc la omniprezentii Mihai Topescu (Tg. Jiu), Ion Tamaian (Sibiu), Ioan Nemtoi (Dorohoi), Valer Neag (Petrosani), artisti nelegati, de fapt, de centrele lor de rezidenta decat prin activitatile de inseriere industriala a preocuparilor lor artistice. Altfel, prestigiul lor de creatori de elita este unanim recunoscut mult dincolo de uzualele determinari regionale sau localistice.
In lumea artelor decorative, sticlaria este domeniul in care, p
