"Sapaturile de la Dinogetia au imbogatit in mod substantial cunoasterea vietii dezvoltate la Dunarea de Jos in epoca stapanirii bizantine din secolele X-XII" (Gheorghe Stefan, in volumul I din monografia Dinogetia, Bucuresti, 1967, p. 375). Aceste cuvinte inaugurau capitolul de Concluzii al acelei carti voluminoase, aparuta ca al XIII-lea tom din seria "Biblioteca de Arheologie" la Editura Academiei Romane.
Autorii erau acad. Gheorghe Stefan, coordonator, Ion Barnea, Maria Comsa, Eugen Comsa, toti de la Institutul de Arheologie al Academiei Romane. Despre aceasta lucrare, o recenzie scurta dintr-o celebra revista de istorie antica de la Bruxelles, Latomus nr. XXX din 1971, se incheia astfel: "Lucrarea, pe care un rezumat lung in limba franceza o face accesibila, constituie o contributie foarte importanta pentru arheologia Evului Mediu si se distinge nu numai prin prezentarea sa ingrijita, ci si prin bogatia desenelor, care pot fi calificate drept exemplare". Intr-adevar, la acea data, Institutul dispunea de un personal tehnic remarcabil, de la desenatori de felul fiului celebrului Pamfil Polonic, evocat anterior, la arhitecti ca E. Mironescu si la fotografi de mare talent.
Toti erau obisnuiti sa lucreze la fel de constiincios in Institut, dar si pe teren, unde conditiile erau de obicei foarte grele. A fost o traditie urmata din vremea lui Tocilescu si Parvan si care a continuat in buna masura pana in zilele noastre. Martori sunt chiar publicatiile de specialitate sau de popularizare ale Institutului de Arheologie.
Dincolo de consideratiile stiintifice care uneori pot deveni aride pentru un public mai larg, fapt contrazis de succesul mondial al unei reviste ca National Geographic, este de explicat si altfel semnificatia cuvintelor din motto. In care sens, daca avem in vedere fie si numai descoperirile din 1950 - fireste, sistematizate in monogr
