Strategia energetica sa-i spunem Vosganian - pentru ca domnia sa a prezentat-o si a lasat totodata a se intelege ca a fost elaborata sub indrumarea sa - nu depaseste, din pacate, metehnele strategiilor Iliescu, ce au fost numeroase, dar nici una nu a fost dusa la indeplinire, astfel incat in oricare dintre domeniile vizate s-a actionat in practica tot intr-o superba improvizatie, ceea ce a dus inerent lucrurile spre nicaieri. Aceeasi simpla insiruire de obiective, chiar daca generoase, aceeasi absenta a responsabilitatilor, pe de o parte, si, pe de alta parte, a acoperirii cu resurse sigure si nu ipotetice, singurele care pot conduce la reusita, la atingerea obiectivelor urmarite! Ca atare, strategia Vosganian risca sa aiba aceeasi soarta cu strategiile Iliescu. Tot de o improvizatie costisitoare va avea Romania parte si de aici incolo, ceea ce, in domeniul energetic, ii va da probabil lovitura de gratie, daca nu cumva aceasta lovitura a primit-o deja si mare lucru nici nu ar mai putea fi facut de acum incolo. De altfel, elaborata intr-o alta perioada istorica decat strategiile Iliescu, strategia energetica Vosganian are premise crucial diferentiate. Intre timp, in urma unor privatizari fara noima, facute atat sub presiune externa, cat si cu largi contributii clientelare interne, statul roman a pierdut nu numai controlul asupra exploatarii resurselor de petrol si, in parte, si de gaze, resurse lasate de Dumnezeu romanilor, dar si decizia in axa majora a economiei (pe langa petrol, distributiile de gaze si electricitate, productia de ciment si otel, telecomunicatiile, sistemul bancar). Acest fapt ridica intrebarea fireasca asupra rostului in sine al unei strategii, in masura in care statul, autorul si eventualul infaptuitor al strategiei, nu mai dispune nici de resursele naturale mentionate, atatea cate erau, nici de parghiile de gestionare a atingerii obiectivelor st