O specie ciudată de telespectator şi-a făcut apariţia de cîtăva vreme în sufrageria naţională. Încă nu i s-a găsit denumirea potrivită, dar i s-a fixat comportamentul. E vorba de acel privitor - tînăr sau bătrîn, bărbat sau femeie, sărac sau bogat - care-i cere un singur lucru televizorului: să-i asigure spectacolul enervării altora. De preferinţă după zece seara, cînd ăla mic e la calculator sau doarme, iar filmul cu bătăi s-a terminat. Om cu o bună memorie a momentelor legendare de mîniere televizată (paharul azvîrlit de Jirinovski în faţa interlocutorului, busculadele din Parlamentul taiwanez etc.), telespectatorul nostru se mobilizează anevoie pentru o discuţie aşezată sau un spectacol fără exces, dar vibrează pătimaş la primul semn de deraiere. Dorinţa lui e să vadă mîini înfipte în şold, poale ridicate în cap, ameninţări scrîşnite printre molari, nări dilatate îngrijorător, pumni agitaţi cu mesaj. Vena care se umflă lîngă tîmpla cutărui vorbitor îl excită sălbatic, criza de nervi a unui patron de club internabil îl transportă în nirvana.

Uitaţi-vă în jur şi veţi vedea destui exponenţi ai acestei categorii de privitori. Ascultaţi-i atent şi le veţi pricepe şi bucuria, şi frustrarea. O întrebare pusă la colţul blocului sau pe băncuţa de lîngă scară - "Te-ai uitat, dragă, aseară la OTV?" - se soldează cu două răspunsuri previzibile ca un meci al lui FC Naţional. Într-unul bălteşte resemnarea ("M-am uitat un pic, dar nu s-au încăierat"), celălalt vesteşte un succes înfloritor ("Da, nene, panarama de pe lume"). Am scris "OTV" şi am nedreptăţit dintr-un condei alte cîteva temple ale urzicării, arţagului şi paraponului: B1TV, DDTV, Kanal D, Prima TV, Antena 2, uneori Antena 3 şi Naţional TV. Există, de bună seamă, la toate aceste posturi de televiziune elementele unei industrii a enervării. Emisiunea e bună, dacă invitatul sau protagonistul se-aprinde reped