Formaţia Pandurii Târgu Jiu a încheiat ieri stagiul de la Băile Herculane, fotbaliştii lui Eugen Neagoe primind două zile libere. Gorjenii vor reveni luni la pregătire, urmând ca peste două zile să plece în cel de-al doilea cantonament, la Kaprun (Austria), unde vor disputa şase jocuri de verificare. După şapte zile destinate exclusiv acumulărilor fizice, „pandurii“ lui Neagoe au făcut un joc-şcoală la o oră matinală, pentru a fi feriţi de caniculă. Într-o echipă au evoluat Bălăeţ - Mândrean, Cristache, Chibulcutean, Dragomir - Vasilache, Păcurar, Voicu, Dedu - Vintilescu, Radovanovic, iar în cealaltă, Dossey - Popete, Rus, Bejan, Enescu - Ad. Popescu, Vancea, Stângă, Iordache - L. Mihai, Piţurcă, primii impunându-se cu scorul de 4-2, prin golurile lui Vintilescu (2), Radovanovic şi Păcurar.
„A fost un joc util, fiind ultimul antrenament al cantonamentului. Băieţii s-au implicat, au făcut efort. Suntem în perioada de acumulări, care va continua în Austria. Ne-am atins obiectivele pe care ni le-am propus în acest cantonament. Suntem pe un drum bun. Mai avem 16 zile în Austria cu jocuri bune de pregătire“, a comentat Neagoe utilitatea stagiului de la Băile Herculane. Tehnicianul oltean va deplasa în Austria un lot de 23 de jucători, din care vor face parte şi Guso, Orac şi Vătavu, menajaţi la ultimul antrenament de la Herculane.
Renunţă la Cristache şi Bejan
Dorin Cristache şi Paul Bejan, jucătorii testaţi de Eugen Neagoe în cantonamentul de la Băile Herculane, nu vor fi opriţi în lot. Mijlocaşi de profil, tehnicianul i-a folosit pe cei doi la jocul-şcoală pe alte posturi, semn că decizia de a renunţa la serviciile lor fusese deja luată. „Sunt doi jucători pe care i-am văzut, dar nu cred că vor rămâne. Ei sunt mijlocaşi, iar noi suntem acoperiţi destul de bine pe respectivele posturi. Vom mai testa jucători“, a spus Neagoe.
Pand