La Maternitatea Giulesti din Capitala, venirea pe lume a unui copil e partea usoara. De aici incepe o lupta crunta cu caldura si cu lipsa aerului din cladire. Domnul sta in picioare, cu un ochi la aparatul spanzurat de perete si cu celalalt la doamna care, dupa culoarea in nuante predominant galbui imprimata pe fata, nu e tocmai in cea mai buna zi.
„Tic, tic”, face aparatul de aer conditionat, si un compus format din 80% praf, 20% aer pufneste in camera. Si cam atat. „S-a oprit”, zice domnul partial nelamurit. „Nu, e imposibil sa se fi oprit, merge”, isi da cu parerea o alta femeie din salon.
Barbatul zaboveste cu privirea putin peste butonasele telecomenzii, pierdut ca in fata panoului de control al unei centrale atomice, dupa care zambeste deznadajduit catre consoarta.
In salon se simte un usor curent de aer, dar nu de la aparatul conditionat (care, de acum e sigur, nu functioneaza) sau de afara (unde-s vreo 36 de grade), ci de pe hol, pe unde mai trece lumea.
Si femeia se lungeste incet pe pat, apasata de greutatea copilului ce urmeaza sa fie nascut. O asteapta cateva zile la Maternitatea Giulesti, un loc unde, dupa descrierea extrem de concisa a sotului, „nu avem aer si asta e”.
„Asta e imbracaminte de strand!”
Daca „Cedeaza trecerea”, „Drum cu proritate” sau „Obligatoriu la dreapta” ar putea fi aplicate si in cazul circulatiei pietonilor, curtea Maternitatii Giulesti ar fi locul perfect pe post de centru pilot de testare a sistemului.
Aici se pot urmari, ca la „Teleenciclopedia”, o multime de oameni, atacati de soare, ce umbla bezmetici, femei cu sanii p’afara si cu telefonul mobil la ureche si maiouri patate de lapte, toate convietuind fericit.
La intrare, alta tura de cetateni lipiti de scaune, balanganindu-se abrupt si inconstant, naclaiala si miros de transpiratie, i
