Să-l cauţi pe Marin, Ionescu sau Popescu este o adevărată aventură într-o comună mare, cum este Dănciuleştiul. Nici dacă dai adresa exactă - cu numărul de uliţe şi de garduri şi toţi copiii număraţi pe degete - tot nu reuşeşte străinul să identifice persoana căutată. În Dănciuleşti, ca în toată Oltenia, porecla a fost folosită încă de acum un secol şi mai bine. Ea avea scopul de a identifica anumite persoane - dacă aveau nume des întâlnite precum Ion, Costel, Mitică etc., dar şi de a accentua anumite calităţi şi defecte fizice sau morale ale celui poreclit. Uneori, botezul acesta al oamenilor se făcea chiar după întâmplări memorabile. Iar de aici înainte, generaţii întregi erau sortite să ducă porecla mai departe, în amintirea şi cinstea celui poreclit dintâi. În tot Dănciuleştiul, nu e om care să nu poarte al treilea nume - porecla. În ceea ce priveşte originea lor, unele porecle îşi găsesc explicaţia, altele nu. O parte din ele sunt vechi nume de familie ale bătrânilor din Dănciuleşti, dispărute cu trecerea timpului - Mărţoi, Purcel, Gruia, Nuţulete etc. Unele se referă la îndeletnicirile oamenilor în vremuri de mult apuse: Porcaru, Papucaru, Logofătu, Perceptoru, altele la animale, găsindu-se asemănări de cele mai multe ori amuzante cu ele: Iepure, Brabete, Mâţu, Calul, Ciovică.

Născute din întâmplări sau defecte Comportamentul sătenilor a dat naştere însă la cele mai multe porecle în Dănciuleşti. Au fost la origine trăsături de caracter sau evenimente pe care urmaşii celor dintâi porecliţi abia dacă mai ştiu astăzi de ce poartă aceste nume ciudate. Astfel este nea Asproiu Vasile, cunoscut în sat doar după poreclă: Măcăneaţă. Bărbatul, ajuns astăzi la venerabila vârstă de 70 de ani, habar nu are de unde i se trage ultimul nume. De vorbit nu prea se dă în vânt şi nici nu merge legănat, precum zburătoarea în cauză. Cu toate acestea, Vasile îşi acceptă por