Ca să vezi România "profundă", du-te la ţară sau prin mahalale! Aşa mă sfătuia un prieten, la rîndul său jurnalist. Încă mai cred că, pentru a descoperi astfel de "profunzimi", este suficientă o aventură în Piaţa Obor. Dar pentru a vedea Parisul altfel? Atunci cînd te saturi de fojgăiala turiştilor din faţă de la Notre Dame, de bistrourile "cosmetizate" din Montmartre, de cîrdurile de ţigănci românce care te acostează cu "du iu spic ingliş?" în Piaţa Charles de Gaulle... Te urci în metroul cu care ţi se pare că mergi la nesfîrşit, pînă cînd ajungi la periferie, în "piaţa cu purici". Sînt mai multe astfel de tîrguri de vechituri care se organizează doar în week-end, ca şi la noi. L-am ales pe cel de la Saint-Ouen, după indicaţiile dintr-un ghid: peste 2000 de vînzători de antichităţi, deschis pînă la ora 19,00.
Saint-Ouen
Nu este un cartier propriu-zis, aşa cum mă aşteptam să găsesc la periferie. Gura de metrou te scuipă într-o intersecţie cu străzi care îţi amintesc oarecum de cele ale Clujului. Imobile cu patru, cinci etaje, cu tencuiala căzută pe alocuri, ceea ce n-ai să vezi în centru, un spital, mai puţine cîrciumi, mai multe mici supermarket-uri - Alimentation -, închise duminica, dar şi lunea. Linişte şi un aer de provincie.
În braseria de pe colţ, cei cîţiva clienţi amorţiţi de berea matinală nu ştiu să ne explice unde este Marché aux Puces. Posibil ca vecinătatea lor să se reducă la o stradă, o intersecţie, un birt, un felinar, cea mai apropiată staţie de metrou - o poartă către lumea exterioară. Chiar aşa se şi numeşte: Porte de St.-Ouen.
Un domn în vîrstă care fumează dintr-un capăt de trabuc şi plimbă un cîine pe care îl cheamă Anatole se arată surprins: "Astăzi e zi de de tîrg?!". Apoi îşi aminteşte că e duminică şi ne indică cu un gest atît de leneş, încît pare o mişcare în ralanti, o direcţie oarecare.
Piaţa de fructe
