Motto: "Eu care am fost in lagarul de la Auschwitz, apreciez ca tratamentul de la «Salcia» nu era departe" (Weiss stefan, fost detinut, martor in declaratia data in instanta, la 18 martie 1955, la Tribunalul Militar Bucuresti, in procesul celor 21 de ofiteri si subofiteri ai Directiei Lagarelor si Coloniilor de Munca (DLCM) din Mai, judecati impreuna cu 11 detinuti fosti sefi de brigada – toti pentru comiterea de "acte de teroare" – proces desfasurat pe baza dosarului "Lotul Salcia"
Se implinesc 55 de ani de cand, in primavara lui 1952, a fost infiintat lagarul de exterminare de la Salcia, in Insula Mare a Brailei, intr-un teritoriu aproape nelocuit (cu exceptia catorva sate ca Agana sau Cistia, presarate de-a lungul bratului Macin zis si Dunarea Ve-che). Denumirea oficiala – colonie de munca – folosita in documentele D.L.C.M. – MAI este inselatoare. Inca de la inceputuri Salcia a fost un perimetru al distrugerii omului, al chinurilor, al mortii. Iadul pe pamant. Tot lagare de exterminare au fost si coloniile penitenciare insirate intre Cernavoda si Poarta Alba, pe traseul lucrarilor Canalului, incepute in 1949 sub acelasi regim bolsevic al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ca urmare a unui ordin dat de Stalin. Cine priveste harta puscariilor Romaniei comunizate nu se poate sa nu remarce densitatea acelor zone ale nimicirii fiintei umane in spatiul Dobrogei, pamant paradoxal supus vara vipiei, covarsit de arsita soarelui de plumb, batut iarna, de crivat. O zona ideala pentru reducerea la neant a "dusmanului de clasa". Nu noi folosim primii termenul "exterminare". Oricat ar parea de ciudat, el apare, de zeci de ori, in documente ale Consiliului Securitatii Statului redactate in 1968, anul rafuielii lui Ceausescu cu Alexandru Draghici, "cel mai longeviv si mai puternic ministru de interne comunist (1952-1965) si, in acelasi timp, principalul contracandidat al lui Ce
