Dupa lunga noapte comunista, cand Silviu Brucan, ambasador la Washington, scrisese in Scanteia ca "la marginea drumului zaceau tineri americani indobitociti de consumul excesiv de Coca-Cola", a urmat dificila perioada postdecembrista, cand Ion Iliescu, doritor sa arate culorile "revolutiei" sale, numea in 1990 ca director al SIE pe gen. Caraman, cunoscutul autor al afacerii de spionaj anti-NATO. Pe linia acestui avant revolutionar, el numea ambasador la Washington pe controversatul diplomat Virgil Constantinescu, fostul sau coleg de la Moscova, exclus din MAE in 1978 in urma seismului Pacepa si numit ulterior director in Departamentul Cultelor, oficina de supraveghere PCR – Securitate a cultelor din Romania. Trimis deci imediat la Washington, ca ambasador al "noii" Romanii, Virgil Constantinescu a avut surpriza neplacuta de a fi lasat sa astepte 2-3 luni inainte de a fi primit de vicepresedintele american pentru inmanarea scrisorilor de acreditare; a fost de fata subsecretarul de stat. De altfel, niciodata presedintele Bush Sr. si nici secretarul de stat Baker nu l-au primit pe ambasadorul roman, fapt neobisnuit si, in orice caz, umilitor pentru trimisul plenipotentiar al unui stat suveran si independent. Aceleasi usi inchise le-a gasit ambasadorul roman si la alte oficialitati, care se supuneau astfel consemnului Departamentului de Stat, expresie a pozitiei SUA fata de regimul criptocomunist roman. Cel care incheia in 1991 Tratatul politic de vasalitate cu URSS-ul muribund.
In momentul in care, dupa 2 ani de inactivitate silita a ambasadorului Constantinescu, subsecretarul de stat american cu probleme politice M. Fields gaseste potrivit sa comunice direct consulului general al ambasadei, aflat in audienta la directorul Porter, din subordinea sa, ca autoritatile americane, raspunzand cererilor repetate ale guvernului roman, sunt de acord cu deschiderea consulate
