Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România susţine proiectul Merkel pentru Tratatul Uniunii

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 23 iunie 2007 ·

Principalele obiective: UE trebuie să aibă personalitate juridică şi o politică externă unică. România este reprezentată la Consiliul de vară de la Bruxelles de şeful statului şi de primul-ministru. Înainte de a pleca la Bruxelles, Traian Băsescu a precizat că obiectivul major al României la Summit-ul Consiliului European este ca Tratatul UE să nu afecteze major proiectul Tratatului Constituţional, aprobat deja în 18 ţări. Reprezentanţii celor 27 de state speră să ajungă la un compromis în aceste zile. În plus, şeful statului a arătat că, pornind de la propunerea de mandat a preşedinţiei germane, distribuită statelor membre, România are câteva observaţii. Delegaţia română va susţine supremaţia Cartei Drepturilor Omului asupra legislaţiei interne, în condiţiile în care unele state pun sub semnul întrebării caracterul juridic obligatoriu al Cartei. Pornind de la premisa că Uniunea Europeană trebuie să fie un actor global, şeful statului a afirmat că România va susţine necesitatea ca UE să aibă personalitate juridică şi o politică externă unică. Totodată, va susţine o clauză legată de securitatea energetică, privind „obligativitatea solidarităţii între statele membre, în situaţia în care unul din statele membre este în dificultate energetică“. „România va susţine că dreptul comunitar trebuie să prevaleze asupra dreptului naţional“, a subliniat preşedintele. România se asociază celor 22 de state care sunt dispuse să accepte în principiu proiectul de Tratat al reformei, cum a numit cancelarul german, Angela Merkel, proiectul său de nou tratat constituţional al UE, care păstrează „ideile inovatoare“ ale revolutei Constituţii, dar care nu este acceptat de Marea Britanie şi care are şanse slabe să fie acceptat de Olanda, Polonia şi Cehia.

„Nu ne putem permite să avem abordări subiective“ Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că poziţia României la reuniunea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°