Japonia şi-a trimis cercetătorii şi inginerii să construiască două insuliţe de coral în Oceanul Pacific, într-o zonă încă disputată cu marele său vecin – China. Japonia se foloseşte de superioritatea ei ştiinţifică pentru a bloca expansiunea economică în Pacific. Zis şi făcut – biologii marini japonezi au făcut deja primele „implanturi” de corali în jurul a două stânci situate la 1600 de kilometri de Tokyo. Ideea este să mărească perimetrul insulelor şi mai ales să le înalţe – ele nu măsoară decât câţiva centimetri deasupra apei.
Insuliţele sunt vitale însă pentru interesele economice japoneze – scrie The Sunday Times. Insulele marchează o zonă economică vitală pentru Japonia, care include apele aflate la 200 de km de jur împrejurul „ţărmului”. Şi tot ce se află în aceste ape, aur curat pentru o ţară fără resurse precum Japonia – peşti, minerale, petrol şi gaze naturale. Japonia a cheltuit deja peste 500 de milioane de euro pentru a înconjura cu o barieră de beton aşa-numitele insule, un model ce aduce oarecum de comportamentul Ucrainei în privinţa Insulei Şerpilor.
Iar China, la fel ca şi România în cazul Insulei Şerpilor, susţine că bucăţile de pământ nu sunt insule, ci doar nişte stânci. Dacă ar fi aşa, potrivit dreptului maritim, Japonia nu ar avea exclusivitate asupra apelor din jurul insulelor. Japonezii au găsit însă breşa legală. În dreptul maritim, o insulă este definită ca fiind „o arie de pământ formată natural şi înconjurată de apă. Nimic mai natural decât creşterea coralilor exact în jurul acestor insule... (E.F.)
Japonia şi-a trimis cercetătorii şi inginerii să construiască două insuliţe de coral în Oceanul Pacific, într-o zonă încă disputată cu marele său vecin – China. Japonia se foloseşte de superioritatea ei ştiinţifică pentru a bloca expansiunea economică în Pacific. Zis şi făcut – biologii marini japonezi au făcut deja primele