Leul românesc este una dintre cele mai performante valute din statele emergente din acest an, după ce s-a apreciat cu peste 6% faţă de euro, după intrarea puternică a investitorilor străini, pe fondul aderării la UE. Investitorii sunt atraşi în special de ratele înalte ale dobânzii pe termen scurt. La aprecierea puternică din ultima perioadă au contribuit şi un puternic sentiment pozitiv al investitorilor faţă de pieţele emergente, dar şi declaraţiile recente ale oficialilor BNR privind lipsa unor planuri de intervenţie în piaţă. Vineri, pe piaţa de la Bucureşti, cotaţiile au coborât încă de la deschidere la 3,17 lei/euro, după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că instituţia nu intenţionează să intervină pe piaţa valutară, decât în cazul în care ar fi “foarte îngrijorată”.
“Comentariile vor fi reconfortante pentru speculanţi, întrucât recent au existat zvonuri privind o posibilă intervenţie a băncii centrale, având în vedere că rata de schimb continuă să atingă noi minime”, a spus un dealer de la Londra. La finele şedinţei valutare, băncile cotau euro la 3,1700 - 3,1720 lei, cu trei bani sub închiderea din ziua precedentă, nivelul atins reprezentând un maxim al leului din ultimii cinci ani. Evoluţie alimentată şi de dobânzile mari de pe piaţa monetară. “Dobânzile au ajuns la 14%. Acest lucru vine clar în sprijinul leului.
Chiar dacă banca centrală reduce rata dobânzii, impactul va fi minim şi astfel leul va continua să se aprecieze», a menţionat dealerul de la Londra. Analiştii estimează că, în şedinţa de astăzi, BNR va opera o reducere cu 0,25% a ratei dobânzii de referinţă (de la 7,25% la 7%), însă cred că această decizie va avea un efect redus asupra cursului. Cu toate acestea, observatorii pieţei valutare atrag atenţia asupra riscului de schimbare a trendului de creştere a leului. Volatilitatea pieţelor internaţionale şi posibila dete