Doi băieţi, elevi de liceu, discutau pe scaunele din spate ale autobuzului despre fetele pe care le-au străns in braţe, despre sărutările lor, despre căt de băieţi de băieţi erau ei⦠Incercam să regăsesc pe feţele lor bucuria şi emoţia primului sărut, dar nu cred că-şi mai aminteau de el. Nici de prima străngere de mănă, de plimbările prin parcuri nu-şi mai aminteau.
Toate dimineţile sunt frumoase la inceput. Toate insingurările se repetă la nesfărşit, pănă cănd inimile ajung mai aproape...
Doi băieţi, elevi de liceu, discutau pe scaunele din spate ale autobuzului despre fetele pe care le-au străns in braţe, despre sărutările lor, despre căt de băieţi de băieţi erau ei⦠Privind peste evantaiul cu care incercam să respir realizam cu o oarecare intărziere că zămbesc. Dar zămbetul meu nu era decăt un rictus. O grimasă. Incercam să regăsesc pe feţele lor bucuria şi emoţia primului sărut, dar nu cred că-şi mai aminteau de el. Nici de prima străngere de mănă, de plimbările prin parcuri nu-şi mai aminteau.
Mă găndeam cum este posibil ca la vărsta la care ar trebui să tremure ştiindu-se iubiţi, aceşti băieţi, drăguţi de altfel, erau deja blazaţi. Să nu mai fii romantic! Să fii dezgustător, să fii putred, să-ţi pese atăt de puţin doar pentru că aşa este la modă! Să fii dur, să calci pe cadavre, să fii la fel ca şi aşa-zişii tăi prieteni!Dacă nu te prea conformezi cu timpurile, cu lumea in care trăim, cu ziua de azi, care să fie soluţia?!
Am primit răspunsul aproape instantaneu, de la băiatul din faţa mea, tot elev, tot drăguţ, dar cu o lacrimă de inocenţă in priviri. Am coborăt la aceeaşi staţie şi acolo era aşteptat de o fată la fel de colorată la suflet ca şi el. Din cămaşa albă pe care el o avea a scos o garoafă roşie la fel ca sentimentele pe care le nutreau unul pentru altul. Atunci am realizat că se poate. Da!
