Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capii de serie, după clasament şi performanţele pe iarbă

Publicat in GAZETA de SUD, duminică 24 iunie 2007 ·

Specialiştii pe iarbă au avut de câştigat, deşi nu foarte mult, la desemnarea capilor de serie ai turneului de la Wimbledon. Federer şi Nadal la masculin, respectiv Henin şi Şarapova, la feminin, sunt favoriţii.

Ca de obicei, organizatorii turneului de la Wimbledon au procedat, ca şi la celelalte turnee de Mare Şlem, şi au desemnat, în mare, capii de serie după clasamentele ATP, pentru masculin şi WTA pentru feminin, dar un element important l-a constituit şi performanţele obţinute de jucători pe iarbă. Sârbul Novak Djokovic, care ocupă locul al cincilea în clasamentul ATP, a fost desemnat cap de serie numărul 4 la Wimbledon, iar rusul Nikolai Davidenko, clasat al şaselea în ATP Ranking, a fost creditat cu a cincea şansă la titlu. Aşa cum era de aşteptat, primii doi capi de serie la masculin sunt elveţianul Roger Federer, câştigătorul ultimelor patru ediţii şi liderul la zi al clasamentului jucătorilor profesionişti, şi spaniolul Rafael Nadal, numărul doi mondial. Roddick îşi păstrează şi el statutul de al treilea cap de serie, ca şi anul trecut. Nici un jucător român nu figurează pe lista celor 32 de capi de serie.

La turneul feminin, sunt prezente 31 din primele 32 de jucătoare ale lumii. Lipseşte numai rusoaica Vera Zvonareva, dar, în schimb, revine elveţianca Martina Hingis. Şi la feminin, ierarhia capilor de serie coincide în mare parte cu clasamentul WTA. Există însă şi excepţii, cum este cazul americancei Venus Williams, ocupantă a locului 31 WTA, care la Wimbledon a fost desemnată cap de serie numărul 24. Principala favorită este belgianca Justine Henin, numărul 1 mondial, iar rusoaica Maria Şarapova este cap de serie numărul 2. A treia poziţie pe lista favoritelor este ocupată de tânăra jucătoare din Serbia, Jelena Jankovic.

Capi de serie

Masculin: 1. Roger Federer (Elveţia); 2. Rafael Nadal (Spania); 3.Andy Roddick (SUA); 4. Novak D

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Hidroelectrica: Udrea scapă definitiv. Faptele s-au prescris

Wall-Street.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 2 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum 56 minute
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

[P] Adversarele României fac ultimele reglaje înaintea Campionatului European

HotNews acum 48 minute
Belgia și Slovacia, două dintre adversarele naționalei României în grupa de la EURO 2024, dispută miercuri, 5 iunie, amicale importante în vederea participării la Campionatul European găzduit de Germania. Pe Betano, cu Bet Builder activat, toate par

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum o ora
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Crima de la Padina Procurorul General al României sesizează Inspecția Judiciară! Doi judecători din Ploiești, acuzați de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a sesizat în cursul zilei de astăzi, 4 iunie 2024, Inspecția Judiciară privind comiterea de către doi judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești - S

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Marile spitale din Londra, atacate cibernetic. Mai multe proceduri medicale au fost suspendate

Mediafax acum 26 minute
Atacul a fost anunţat marţi, iar autorităţile vorbesc despre un „incident IT major”, potrivit Sky News. Au fost afectate mai multe spitale importante, iar unele proceduri au fost suspendate. De asemenea, cazurile urgente au fost redirecţionate către

A picat AI-ul! ChatGPT este indisponibil. Milioane de utilizatori nu se pot conecta de marţi dimineaţă la chatbot

Mediafax acum 2 ore
Conform Down Detector, platformă care oferă informaţii în timp real despre starea site-urilor web, începând de la ora 9:30 (ora României) foarte mulţi utilizatori de ChatGPT au raportat problema şi faptul că serviciul s-a blocat. Pe site-ul său de s

Vremea

București
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/30°