» Festivalul Cetatilor Dacice a adunat in judetul Alba cateva mii de turisti
Cativa daci calare, coborati parca de pe columna lui Traian, strabat ulitele Cricaului, cu torte in mana si se indreapta spre Rugul lui Zamolxe, un urias foc de tabara pregatit special. In centrul comunei, tinerii se uita crucis la "norocosii" care au parte de toata atentia, iar cateva babe adunate la o poarta murmura: "ce faini is!"
Acesta este al doilea an in care Consiliul Judetean Alba apeleaza la o modalitate inedita pentru a promova siturile arheologice din judet: un festival al cetatilor dacice. Organizatorii au propus un program de doua zile ce a cuprins concerte, intreceri sportive inedite intre reprezentantii localitatilor in care exista situri dacice, cascadorii cu Lae Draghici si cinematograf in aer liber, construit la baza unui teren terasat, impanzit de corturi.
Organizatorii, cu ajutorul specialistilor de la Muzeul National al Unirii si al Asociatiei "Sarmizegetusa", au construit pe terenul de fotbal al comunei mai multe locuinte dacice si chiar un atelier de fierarie, intocmai, spun ei, cu "originalele". Deasupra satului, pe un catarg suspendat in franghii, flutura steagul dacilor liberi.
Sambata seara, atat localnicii, cat si turistii, au pa-rasit casutele dacice si tarabele cu bere si mici, pentru a urca pe terasele din apropierea satului, unde a fost amplasata o mica scena pentru trupa Tapinarii si un ecran pe care a fost proiectat filmul Burebista.
Atmosfera a fost incalzita la propriu de un foc de tabara inalt cat un bloc de trei etaje, construit de cercetasi, si de cateva sute de torte amplasate in forma unui sanctuar dacic.
Ziua de duminica a fost dedicata Decatlonului dacic, intreceri sportive intre reprezentantii cetatilor dacice, care isi disputa in acest fel organizarea festivalului de anul viitor, completat de un spectacol