Daca nu v-ati tras niciodata in vena, daca n-ati inhalat un joint, daca n-ati inghitit pastile de Ecstasy sau macar cateva mushrooms sau daca nici macar n-ati tras o liniuta-doua pe nas, ei bine, exista o metoda de a bifa aceste activitati in agenda, fara sa atentati nicicum la sanatatea personala sau la morala publica.
Este suficient sa mergeti la filmul lui Nick Cassavetes, o alegorie originala dupa cazul celui mai tanar traficant de droguri din America aflat pe lista „most wanted“ a FBI - Johnny Truelove.
Desi maniera regizorala de a transpune povestea pe pelicula este chiar socanta, acest lucru nu-l veti resimti decat dupa vizionare, cand veti incerca sa va treziti din „mahmureala“ si sa intelegeti ce si, mai ales, de ce vi s-a intamplat. La prima vedere, abordarea este cea specifica unui documentar artistic.
Ne sunt infatisate date, personajele sunt identificate ca martori, in flash-uri suprapuse. Povestea se desfasoara in alt ritm, chiar foarte alert, insa perceptia este radical diferita. Timpul curge lent, foarte lent, iar din cand in cand are cate o accelerare brusca.
Senzatia halucinogena nu este explicita - in fond, vi se infatiseaza viata traficantilor de droguri vazuta cumva „de sus“, dar subliminal vi se induc senzatiile. Filmul este de o violenta extrema, in toate formele ei de manifestare, asa cum este, de fapt, lumea traficantilor si consumatorilor de droguri.
Intriga, desi savuroasa, trece in planul secund, mult mai importante fiind detaliile: comportamentale, vestimentare, verbale, sexuale.
Pe parcursul celor doua ore, cuvantul fuck (inclusiv derivatele sale) este pronuntat de 310 ori, iar apelativul dude de alte cateva sute de ori! Excesul este pe cat de evident, pe atat de natural, efectul scontat fi-ind nu realismul, ci senzatia de care vorbeam mai sus.
Distributia
