La toate s-ar fi asteptat romanul, la criza graului, la inflatie, la somaj. Cine ar fi crezut ca va trai si o criza a gradinitelor?
Parca peste noapte, in Bucuresti, numarul copiilor de gradinita s-a triplat. Intr-o perioada in care s-a tot vorbit despre sporul demografic negativ, de numarul mare de avorturi, de migratia pe care n-o mai poate stapani nimeni, criza gradinitelor izbeste autoritatile in moalele capului.
E adevarat ca Bucurestiul este un fel de gara terminus pentru multi oameni care vor un trai mai decent decat in comuna lor natala. Probabil ca, in sine, populatia Bucurestiului a crescut in ultimii zece ani prin influxul de persoane venite la munca pentru un salariu decent. Si, odata cu decenta, apare si ideea unei familii si a copiilor. E o explicatie. Atunci de ce capsunarii isi lasa acasa copiii de izbeliste sa se ocupe bunicii sau comunitatea de ei? Zeci de mii de copii sunt parasiti in acest fel. Mai bine decat sa faca parte dintre cei peste 70 de mii de copii care sunt pusi anual la munci grele, inclusiv la cersit.
Descoperim acum ca avem prea multi copii. Mai multi decat locurile din gradinite, mai multi decat locurile din compartimentul de tren catre Alcala de Henares, unde este una dintre cele mai mari comunitati de romani plecati la munca in strainatate. Mai multi decat statisticile, mai multi decat sporul demografic. Chiar si cand se face socoteala de pe urma a bugetului, se constata mereu ca sunt tot mai putini bani pentru tot mai multi copii.
Cu siguranta, cresterea numarului copiilor este o ciudatenie. Ce motive ar avea o femeie sa dea nastere unui copil? Poate doar iubirea, pentru ca altminteri trebuie sa se descurce singura. Sau, ma rog, ajutata de tatal copilului si rudele apropiate. Pentru ca, desi cotizeaza din greu la fondurile sociale, dand taxe mai mici sau mai mari, in functie de venit, atunci cand e sa n
