La nivel naţional, de duminică până ieri la ora 14, s-au înregistrat două decese în locuri publice, informează Ministerul Sănătăţii. În Caraş Severin, un bărbat de 45 de ani a făcut stop cardiorespirator. Cealaltă victimă este tot un bărbat, din Arad, care a suferit un infarct miocardic acut. Medicii sunt de părere că temperaturile ridicate au fost favorizante pentru cele două decese, se mai arată în comunicatul ministerului.
Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) primeşte în fiecare zi aproximativ o mie de solicitări. Numai de duminică până luni dimineaţă, s-au înregistrat 952 de apeluri. Solicitarea cea mai importantă a fost pentru un tânăr care a murit înecat. De asemenea, au fost 63 de solicitări pentru persoane căzute pe stradă, 52 pentru cele care au suferit lipotimii (leşinuri) şi şapte pentru cele care au făcut insolaţie. 139 de oamenii au solicitat salvarea pentru că aveau febră. Celelalte solicitări au fost cauzate de accidente auto, persoane cu hipertensiune sau de cei care au suferit sincope. Medicii avertizează în continuare populaţia să se protejeze, mai ales că, în zilele ce vor urma temperatura va fi şi mai ridicată. (Ş.C.)
La nivel naţional, de duminică până ieri la ora 14, s-au înregistrat două decese în locuri publice, informează Ministerul Sănătăţii. În Caraş Severin, un bărbat de 45 de ani a făcut stop cardiorespirator. Cealaltă victimă este tot un bărbat, din Arad, care a suferit un infarct miocardic acut. Medicii sunt de părere că temperaturile ridicate au fost favorizante pentru cele două decese, se mai arată în comunicatul ministerului.
Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) primeşte în fiecare zi aproximativ o mie de solicitări. Numai de duminică până luni dimineaţă, s-au înregistrat 952 de apeluri. Solicitarea cea mai importantă a fost pentru un tânăr care a murit înecat. De asemenea, au