Nici dupa consultarile de saptamina trecuta, convocate de premierul Tariceanu, nu am aflat cind vom fi chemati sa ne alegem reprezentantii in Parlamentul European.
Programate initial pentru 13 mai si aminate pentru a face loc referendumului legat de demiterea presedintelui, alegerile europarlamentare par a nu-si mai gasi loc in calendarul politic - sau in preocuparile de virf ale politicienilor nostri.
Oare ce o fi atit de greu? Alegerile trebuie sa aiba loc musai anul acesta - ca aceasta este conditia de membru UE. Un minim simt practic ne spune ca lunile decembrie si septembrie nu sunt “bune pentru alegeri”: septembrie e jumate vacanta, decembrie - aproape jumate sarbatori de tot felul.
Ramin octombrie si noiembrie. Si cum avem nevoie de campanie electorala - sa zicem minim 30 de zile - raminem cu doar patru weekenduri din care sa alegem. Asa ca declaratiile de genul “Alegerile vor avea loc probabil in noiembrie” nu au, in umila mea opinie, valoare de stire. Sau de informatie...
Participantii la consultari au declarat ca discutiile s-au concentrat pe pozitia Romaniei la Consiliul European din 21-22 iunie. Corect: intilnire grea, cu teme complicate, cu negocieri maiestrite. Si care a fost pozitia Romaniei - dincolo de “sa se schimbe, primim, dar sa nu se modifice nimic”? Premierul Tariceanu declara:
„Romania doreste sa se pastreze cat se poate de mult din substanta Tratatului Constitutional astfel incat UE sa poata deveni un actor puternic la nivel global”,
Am aflat din presa ce a vrut - si a obtinut - Polonia, ce a vrut - si obtinut - Germania, la fel Olanda si Marea Britanie. As fi vrut sa aflam si ce a vrut - si obtinut - Romania.
Teama mi-e ca nu am reusit sa depasim ideea ca integrarea europeana este un scop in sine, nu un inceput. Mi-as dori sa vad un inventar de prioritati ale R
