Romania a trecut ca pestele prin apa prin zilele Consiliului European de la Bruxelles, unde s-a discutat despre noul tratat constitutional (i se spune acum Tratat Conventional, ca sa fiu mai corect). Cu guvernanti care s-au trezit cu cateva zile inainte sa plece in Belgia ca nu au un punct de vedere si ca trebuie sa si-l formeze in graba. Cu politicieni pentru care aceasta situatie a parut una fireasca, fiindca erau mai preocupati de cate motiuni de cenzura se va mai face PSD ca va depune. Cu jurnalisti dispusi sa faca orice pentru a mai descrie o furtuna sau un accident de masina, dar lipsiti de orice interes pentru cea mai mare intalnire politica de pe continent. Cu televiziuni care au acordat subiectului doar atat interes cat sa nu fie acuzati ca nu sunt atenti la depesele agentiilor de presa. Cu societate civila preocupata sa discute demagogic despre reforma constitutiei romanesti, independent de clasa politica (desi ar trebui sa stie foarte bine ca miza nu este sa preia rolul politicienilor, ci sa ii convinga pe acestia sa isi foloseasca puterea pentru ceva util). Si cu cetateni care s-au obisnuit sa accepte ce li se ofera, fara sa ceara mai mult.

De ce s-a intamplat asta? Cum de ne-a lasat atat de nepasatori un eveniment de o asemenea magnitudine (vom avea un presedinte european, un ministru de externe unic, vom avea o alta structura de comanda a Uniunii si, ceea ce e cu adevarat important - avem dupa mult timp un acord general privind drumul catre care poate sa mearga mai departe acest interesant experiment social si politic numit Uniunea Europeana)? Si aici nu ma refer la cei educati si interesati (fiindca acea minoritate cu adevarat preocupata de astfel de subiecte s-a informat singura, pe internet sau urmarind canalele straine de stiri), ci la majoritatea foarte larga de analisti, politicieni, formatori de opinie si oameni publici in general care