Mesajul a fost trimis. Multumesc!

86 de blocuri înscrise pentru reabilitare termică

Publicat in GAZETA de SUD, marți 26 iunie 2007 ·

Zarurile au fost aruncate pentru programul de reabilitare termică aferent anului 2007. Asociaţiile de proprietari au avut termen până la 1 mai să-şi depună actele necesare obţinerii subvenţiei de la stat. Numărul celor interesaţi, deşi a crescut considerabil faţă de anul precedent, este considerat infim de autorităţile locale.

Marian Giubelan, şeful Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari din Primăria Craiova, a menţionat că, până la data-limită, au solicitat subvenţia 24 de asociaţii, adică 86 de blocuri.

„Evoluţia este pozitivă, însă era loc de mai bine. Noi am anunţat asociaţiile că este în interesul locatarilor să solicite banii, deoarece contribuţia lor la reabilitare este destul de mică. Majoritatea au invocat lipsa surselor financiare“, a declarat Giubelan.

Lista cu cele 86 de blocuri a fost înaintată Prefecturii Dolj, care urmează să o trimită organelor competente din Capitală. Şeful Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari a explicat însă că nu se ştie câte blocuri din cele înscrise vor primi aprobarea de finanţare. Pentru a şti cu aproximaţie care sunt costurile investiţiei, funcţionarii publici au făcut câteva calcule.

În cazul în care în program sunt admise toate cele 86 de blocuri, sumele cheltuite ar urma să se împartă astfel: auditul energetic şi proiectarea ar costa fiecare 550 de milioane de lei, din bugetul de stat ar urma să fie cheltuite 2,7 milioane de lei, iar din bugetul local şi contribuţiile locatarilor, câte 2,5 milioane de lei. „Asta, dacă toate blocurile vor figura pe lista norocoşilor“, a încheiat Giubelan.

Pentru anul 2008 s-a dat deja startul înscrierilor, de la 1 mai şi până în prezent reprezentanţii a 24 de blocuri depunându-şi actele.

Precizăm că pentru cele opt imobile declarate câştigătoare ale programului de reabilitare în 2006 vor fi iniţiate lucrările de reabilitare abia spre sfârş

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 2 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 4 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum o ora
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 7 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 5 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 9 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Marko Bela, despre coaliția de guvernare a partidelor pro-europene: „Îmi amintește de momentul 1996”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că modul în care se conturează coaliţia de guvernare este un lucru „neobişnuit”, nefiind una pe bază de ideologie, ci pentru c

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 8 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 2 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-5°
sâm.

-5°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
mar.

6°/11°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

3°/8°