Procesul liderului conservator, Dan Voiculescu, cu CNSAS a luat o pauză de câteva luni. Ieri, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.
După o săptămână de deliberări, judecătorii au admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de avocatul lui Voiculescu şi au scos dosarul de pe rolul instanţei până când Curtea Constituţională se va pronunţa asupra aspectelor invocate de mai marele conservatorilor.
Decizia poate fi contestată cu recurs de CNSAS în termen de 48 de ore de la pronunţare. Liderul Partidului Conservator a decis să-şi apere reputaţia în instanţă după ce, în august 2006, colegiul CNSAS i-a respins contestaţia la decizia potrivit căreia politicianul conservator a colaborat cu fosta Securitate, în sensul de poliţie politică. (I.C.)